Tehnologia a devenit un instrument transformator în implantologia dentară, redefinind modul în care sunt planificate și realizate tratamentele. Ea aduce o precizie remarcabilă și o eficiență crescută în toate etapele, de la investigații, diagnostic și planificarea preoperatorie, până la inserarea implanturilor și realizarea restaurărilor protetice.
În implantologie, distingem două faze critice: inserarea efectivă a implantului în os şi perioada de vindecare/osteointegrare a acestui implant.
Design-ul implantului joacă un rol esențial în obţinerea stabilităţii primare, imediat după inserarea acestuia la nivel osos. O stabilitate primară crescută a implantului dentar este o condiție esențială pentru a putea lua în calcul încărcarea mai rapidă a implantului și realizarea lucrarii protetice. Un studiu care a investigat efectul macro-designului a 4 implanturi dentare concluzionează că designul macro influenţează în mod semnificativ stabilitatea primară măsurată prin RFA (analiza frecvenţei de rezonanţă) [1].
Măsurarea stabilităţii primare a implantului: cum o cuantificăm?
Pentru a evalua stabilitatea primară sau osteointegrarea implantului dentar, se utilizează analiza frecvenţei de rezonanţă (Resonance Frequency Analysis – RFA), metodă non-invazivă care exprimă stabilitatea printr-un scor numeric, ISQ (Coeficientul de Stabilitate a Implantului/ Implant Stability Quotient), cu valori între 1 şi 100. Cu cât valoarea ISQ este mai mare, cu atât implantul prezintă o ancorare mai fermă în os.
Un studiu clinic prospectiv recent a comparat stabilitatea implanturilor inserate în os natural cu cele inserate în os reconstruit (adică acolo unde s-a folosit o grefă osoasă pentru refacerea volumului osos pierdut). Rezultatele au arătat că implanturile plasate în osul natural au avut, inițial, o stabilitate mai mare (valori ISQ mai mari). Totuși, după o perioadă de aproximativ trei luni, ambele tipuri de implanturi au atins un nivel excelent de stabilitate, suficient pentru montarea lucrării protetice definitive. Calitatea osoasă a influenţat stabilitatea primară, dar nu şi cea secundară, sugerând că procesul de osteointegrare compensează diferenţele iniţiale de densitate osoasă [2].
Tehnologia cu plasmă în vid asigură vindecarea mai rapidă
Vindecarea sau procesul de osteointegrare reprezintă acea perioadă biologică în care osul viu se „legă” de implant, transformând stabilitatea mecanică iniţială într-una biologică durabilă. O componentă esenţială este suprafaţa implantului, iar anumite tratamente pot creşte viteza şi calitatea integrării osoase.
În timpul fabricației și depozitării, pe suprafața implanturilor se depune un strat microscopic de impurități care poate reduce capacitatea osului de a se „atașa” rapid de titan. Prin tratamentul cu plasmă în vid, utilizând tehnologia Plasma X Motion, implantul este introdus într-o cameră specială fără oxigen, unde este curățat și reactivat la nivel atomic.
Pentru tine, ca pacient, acest lucru se traduce printr-o osteointegrare mai rapidă, o stabilitate crescută a implantului și o reducere a timpului până la aplicarea lucrării protetice definitive.
Rezultatul este o suprafață curată și bioactivă, care atrage celulele osoase și proteinele necesare formării unui nou țesut în jurul implantului. Un studiu in vitro a arătat că implanturile tratate cu plasmă în vid prezentau o adsorbţie de proteine, o adeziune şi proliferare a celulelor osoase (osteoblaste) mult mai bune decât implanturile care nu ai beneficiat de acest tratament revoluționar [3].
Concluzie
Tehnologia modernă sprijină procesele biologice ale vindecării, scurtând timpul de la aplicarea implantului la funcționalizarea lui, adică până la momentul aplicării lucrării protetice. Această abordare combină știința și biologia într-un tratament mai sigur, mai predictibil și personalizat, oferind pacienților rezultate stabile și o recuperare mai rapidă.
Bibliografie
[1] Silva R., Villalón P., Cáceres F. Effect of macro-design in the primary stability of short and extra-short implants using resonance frequency analysis. An ex vivo study, Journal of Oral Biology and Craniofacial Research, Volume 10, Issue 4, 2020, Pages 603-607, ISSN 2212-4268, https://doi.org/10.1016/j.jobcr.2020.08.020.
[2] Vallecillo-Rivas, M., Reyes-Botella, C., Vallecillo, C., Lisbona-González, M. J., Vallecillo-Capilla, M., & Olmedo-Gaya, M. V. Comparison of Implant Stability between Regenerated and Non-Regenerated Bone. A Prospective Cohort Study. Journal of Clinical Medicine, 2021,10(15), 3220. https://doi.org/10.3390/jcm10153220
[3] Jeon, H.J.; Jung, A.; Kim, H.J.; Seo, J.S.; Kim, J.Y.; Yum, M.S.; Gweon, B.; Lim, Y. Enhanced Osteoblast Adhesion and Proliferation on Vacuum Plasma-Treated Implant Surface. Appl. Sci. 2022, 12, 9884. https://doi.org/10.3390/app12199884
